Stiri

Studiul final de evaluare a opiniei publice privind siturile Natura 2000

Chart f1

În perioada iunie-iulie 2015, ASOCIAŢIA PENTRU CONSERVAREA DIVERSITĂŢII BIOLOGICE a realizat etapa finală de evaluare a nivelului de informare şi înţelegere a populaţiei privind Reţeaua Ecologică Natura 2000, având ca obiectiv evaluarea impactului campaniilor de comunicare publică desfășurate în cadrul proiectului ”Siretul Verde-crearea sistemului de management integrat Natura 2000 pentru SPA Lunca Siretului inferior si ariile protejate suprapuse”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin programul POS Mediu 2007-2013 axa Prioritară 4.

ACDB a organizat cea de-a cincea excursie ,,Să înțelegem NATURA” pentru a celebra Ziua Mondială a Mediului

DSC_9053

Pe data de 06 iunie 2015, ACDB a marcat Ziua Mondială a Mediului prin organizarea celei de-a cincea excursie ,,Să înțelegem NATURA”. La excursie au participat 35 de elevi, împreuna cu 7 profesori însoţitori, din școli aflate în localităţi din zona ariei protejate Lunca Siretului Inferior, precum Vânători, Bilieşti, Suraia, Vulturu, Năneşti, Nămoloasa şi Hanul Conachi.

DEZVOLTAREA MANAGEMENTULUI PARTICIPATIV ÎN LUNCA SIRETULUI – a II-a Dezbatere Publica

DSC_8847

În perioada 27-29 mai 2015, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, a organizat în localitățile Focșani, Galați și Brăila, cea de a II-a dezbatere publica privind planul de management al sitului de protecție avifaunistică ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior.

ACDB a organizat cea de-a patra excursie ,,Să înțelegem NATURA”

P1000291

Pe data de 23 mai 2015, ACDB a organizat cea de-a patra excursie ,,Să înțelegem NATURA” în aria protejată Dunele de Nisip de la Hanul Conachi si în Rezervația Naturală Balta Tălăbasca din județul Galați. La excursie au participat 40 de elevi din școli aflate în localităţi din zona ariei protejate Lunca Siretului Inferior, precum Nicorești, Movileni, Umbrăresti, Ivești, Liești, Tudor Vladimirescu.

DEZVOLTAREA MANAGEMENTULUI PARTICIPATIV ÎN LUNCA SIRETULUI

P1000133

În perioada 15-17 aprilie 2015, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, a organizat în localitățile Focșani, Galați și Brăila dezbateri privind planul de management al sitului de protecție avifaunistică ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior. Întâlnirile cu caracter lucrativ au fost organizate în cadrul proiectului „Siretul Verde: crearea sistemului de management integrat Natura 2000 pentru SPA Lunca Siretului Inferior şi ariile protejate suprapuse” finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4:”Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii”.

De Ziua Internaţională a Mediului, ACDB lansează cea de-a doua ediţie a concursului de desene ,,Lunca Siretului în ochii copiilor”

concurs-2

Focşani, 5 iunie 2014 – ACDB, Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice, lansează astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, cea de-a doua ediţie a concursului de desene ,,Lunca Siretului în ochii copiilor”, adresat elevilor din clasele II – VIII din 28 de localităţi din judeţele Vrancea, Galaţi, Brăila şi Bacău, localităţi suprapuse ariei protejate Lunca

Excursii copii

Excursii-copii-1

84 de copii au descoperit bogăţiile naturale din Lunca Siretului Inferior În luna mai , ACDB a organizat două excursii  intitulate ,,Să înţelegem natura” cu copii din localităţile aflate în zona ariei protejate Lunca Siretului Inferior. Scopul acestor excursii este de a Ie transmite copiilor principiile de bază legate de conservarea naturii şi de a-i

Dialog cu comunitățile locale pentru un Siret Verde

Intalnire-cu-localnicii-1

La sfârșitul lunii aprilie, ACDB a organizat două întâlniri cu comunitățile locale din zona ariei protejate Lunca Siretului Inferior. Pe data de 29.04.2014, reprezentanții ACDB s-au întâlnit cu localnicii din Homocea şi Ploscuțeni, iar pe data de 30.04.2014 cu localnicii din Urechești, Adjud, Ruginești și Pufești. La întâlniri au participat proprietari de terenuri, fermieri, întreprinzători

Echipa ACDB a participat la o sesiune de training pe tema managementului resurselor naturale în ariile protejate

Echipa ACDB (Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice) a participat în perioada 24 – 25 februarie 2014 la sesiunea de training “Managementul resurselor naturale în arii protejate sau în afara lor”, organizata de Fundatia Propark.  Aceasta sesiune este parte a proiectului “Siretul Verde – crearea sistemului de management integrat natura 2000 pentru SPA Lunca Siretului Inferior

Concursul interșcolar de desene „Lunca Siretului în ochii copiilor”

IMG_9111

Vernisaj 14 decembrie 2013, Focșani Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice a organizat în data de 14 decembrie 2013, la hotelul Solar din Focşani, vernisajul şi festivitatea de premiere a Concursului de desene intitulat: „Lunca Siretului în ochii copiilor”. Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului „Siretul Verde: crearea sistemului