Geologie

Din punct de vedere geologic, SPA0071 se află în lungul Faliei Pericarpatice, la contactul dintre unitatea de orogen şi cele de platformă (Platforma Scitică de la Falia Sf.Gheorghe-Adjud până la Falia Peceneaga Camena şi Platforma Valahă la sud de Falia Peceneaga-Camena) (Fig. 1). Contactul dintre orogenul carpatic, soclul Plaformei Valahe şi horstul hercinic al Dobrogei, complică semnificativ tectonica spaţiului aferent SPA0071. Prezenţa faliilor (pericarpatică, Pecineaga-Camena şi Sfântu Gheorghe-Adjud) influenţează propagarea seismelor ce caracterizează atât zona Vrancea, cât şi bazinul Mării Negre (Fig. 2).

În sectorul analizat, unitatea de platformă are adâncimi variabile ale soclului şi grosimi şi implicit structuri litologice diferenţiate ale cuverturii sedimentare. Această complexitate este accentuată de mişcările de subsidenţă cu numeroase consecinţe în evoluţia morfohidrografică şi în configuraţia reliefului regiunii.

Plaforma scitică are un soclu hercinic, similar din punct de vedere al structurii şi compoziţiei cu cel nord-dobrogean. Adâncimea soclului este foarte ridicată, regiunea fiind de altfel cunoscută prin procesele de scufundare ce au caracterizat diferite perioade geologice.

Platforma Valahă are un soclu alcătuit din roci metamorfice cu intruziuni magmatice (granite, paragnaise cu biotit, diorite), de vârstă proterozioc superioară-paleozoic inferioară. Acesta este înclinat de la sud la nord, aceasta afundându-se sub flancul extern al geosinclinalului carpatic. Formaţiunile cuverturii sedimentare, în cazul ambelor platforme, încep cu cele paleozoice şi sunt urmate de cele permian-triasice, mezozoice, eocene şi badenian superioare-pleistocen medii. Aceste corespund celor cinci megacicluri de sedimentare marină care au caracterizat întreg bazinul moesic.

Depozitele de suprafaţă din arealul ROSPA0071 sunt cele cuaternare şi anume nisipuri, pietrişuri, argile, nisipuri argiloase, loessuri şi depozite loessoide. Depozitele cuaternare au grosimi ce depăşesc câteva sute de metri, fapt datorat intensităţii mişcărilor de subsidenţă din cuaternar.

Grosimea depozitelor accumulate variază semnificativ de la o zona la alta. Astfel în Ponţian-Dacian, când intensitatea subsidenţei a fost maximă, grosimea depozitelor acumulate a variat între 600-700 m în estul Siretului şi aproximativ 2300 m în dreptul localităţii Suraia. Procesul s-a menţinut şi în Pleistocenul superior, în care se acumulează depozite nisipo-argiloase cu grosimi de 70-100 m. În Holocen sunt caracteristice etapele de depunere alternantă a nisipurilor, argilelor si pietrişurilor mărunte. Astfel, conform Hărţii geologice 1:200000, foile Bârlad şi Focşani, depozitele aluvionare fine din care este alcătuită Câmpia Siretului Inferior  au o grosime de peste 2000 m la vărsarea Siretului (Fig. 1).

cadrul-natural-1Fig. 1 Harta geologică detaliată a arealului aferent ROSPA0071

Relieful este fluviatil, fiind dominat de Lunca Siretului şi de terasele acestuia. Prezenţa teraselor Siretului este mai evidentă între Adjud şi Mărăşeşti, unde pe malul drept s-au delimitat 10 nivele de terasă (terasele de luncă, 15-20 m, 35-40 m, 50-60 m, 75-85 m, 90 m, 110-120 m, 135-145 m, 160-170 m, 200 m). Pe malul stâng, datorită devierii cursului Siretului spre est şi a prezenţei abruptului Colinelor Tutovei, terasele lipsesc până în apropiere de confluenţa cu Bârladului.

După Mărăşeşti, terasele se afundă în conurile aluviale ale afluenţilor Siretului ori în câmpia de subsidenţă a Siretului Inferior. Nivelele inferioare apar pe malul stâng, fiind caracterizate prin prezenţa unor poduri foarte largi.

Dinamica cea mai puternică o are însă relieful din Lunca Siretului Inferior. Din punct de vedere morfologic, în cadrul acestea se pot delimita trei sectoare longitudinale importante:

–          Albia minoră, evidenţiată mai clar în unele zone în care procesele de adâncire sunt mai puternice, iar malurile sunt înalte (2-3 m) şi afectate de procese de prăbuşire;

–          Sectorul situat  la o lăţime cuprinsă între 2 şi 5 m în lungul albiei minore, pe ambele maluri, care din cauza viiturilor periodice este uşor înălţat şi alcătuit din mâluri şi nisipuri fine.

–          Sectorul situat între porţiunea mediană a albiei majore până la contactul cu versantul sau fruntea de terasă, caracterizat prin prezenţa unor microforme de relief fluviatil, cum ar fi popine, braţe părăsite, lacuri de luncă, de meandru şi de baraj.

Altitudinea ariei studiate scade de la nord (50-100 m) la sud (5 m la confluenţa cu Dunărea) (Fig. 2).

cadrul-natural-2Fig. 2 – Harta hipsometrică a ROSPA0071

Pe versanţii Colinelor Tutovei şi în lungul Văii Trotuşului, incluse în ROSPA0071, altitudinea maximă ajunge până aproape de 300 m. În Lunca Siretului, variaţii locale apar din cauza acumulărilor de pietrişuri şi nisipuri în albia majoră ori minoră (ostroave, popine), la confluenţa cu afluenţii principali care au conuri aluviale bine conturate (Buzău, Bârlad, Putna), dar şi în zonele de extracţie a agregatelor minerale.

Declivitatea terenului este predominant sub 50, lucru ce favorizează acumularea de fracţiuni sedimentare fine. Malurile concave sunt în general abrupte (pante de peste 450) şi afectate de procese de prăbuşire, în timp ce malurile convexe sunt largi cu depozite de nisipuri (renii) (Fig. 3).

cadrul-natural-3Fig. 3 – Harta pantelor în situl ROSPA0071

Expoziţia versanţilor nu condiţionează semnificativ distribuţia elementelor biotice, arealul având pante relativ reduse. Incidenţa cea mai ridicată se observă la nivelul malurilor abrupte, acolo unde malurile cu expoziţie sudică şi sud-vestică sunt mult mai expuse la prăbuşiri din cauza uscării excesive a materialului parental şi a scăderea coeziunii materialului (4, 5, 6).

cadrul-natural-4Fig. 4 – Expoziţia versanţilor în situl ROSPA0071

cadrul-natural-5

Fig. 5 Procese de prăbuşire pe malul drept al Siretului în apropierea localităţii Nămoloasa

cadrul-natural-6

Fig. 6 Procese de prăbuşire pe malul stâng al Siretului în dreptul localităţii Ploscuţeni

Print Friendly